„Aveam nevoie de Pițurcă!** Pregătim încă două transferuri!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele grupării FC Brașov, Dinu Gheorghe, este foarte mulțumit de modul în care evoluează lucrurile la gruparea de sub Tâmpa. Ieri, oficialii stegarilor au reușit să îl achiziționeze pe Alexandru Pițurcă, acesta fiind, în opinia celui poreclit ‘Vamă’, "atacantul de care echipa avea nevoie".

"Am profitat de faptul că Alexandru Pițurcă își încheiase socotelile cu Pandurii Târgu Jiu și l-am luat. Am avut o discuție foarte clară în care am stabilit totul și apoi am bătut palma. Sunt mulțumit, pentru că eu cred că se potrivește echipei noastre și este atacantul de care aveam nevoie", a spus Dinu Gheorghe.

Președintele grupării brașovene a menționat că mai are în plan transferul unui portar și al unui fundaș central, pentru ca echipa să fie completă pentru startului sezonului. "Eu consider că am adus exact ce ne trebuia, fotbaliști care să se potrivească echipei. Suntem în discuții pentru transferul unui fundaș central și al unui portar. Trebuie să găsim soluții tinere ca să păstrăm o medie bună de vârstă, astfel că, cel mai probabil, jucătorii aduși vor avea între 22 și 24 de ani", a completat Gheorghe.

În această vară, FC Brașov i-a transferat, până acum, pe mijlocașii Nicolae Grigore și Adriano Barbosa Miranda-Nene, precum și pe atacantul Alexandru Pițurcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×